Definire
Psihologia experimentală este o ramură a psihologiei, care, fiind atât de legată de metodă, se defineşte chiar prin metoda experimentală. Cel mai frecvent criteriu utilizat în clasificarea ramurilor psihologiei este conţinutul, ori, constatăm că psihologia experimentală se defineşte prin metodă. În acelaşi timp, fiecare ramură a psihologiei definită de un conţinut dispune de o parte experimentală mai mult sau mai puţin importantă. Unii autori sunt tentaţi să nu considere psihologia experimentală ca o ramură obişnuită ci, mai curând, ca metodă aplicabilă variatelor domenii ale cunoaşterii. Alţi autori consideră psihologia experimentală drept sursă de cunoştinţe acumulate în psihologie prin utilizarea metodei experimentale.
Psihologia experimentală este o ramură a psihologiei, care, fiind atât de legată de metodă, se defineşte chiar prin metoda experimentală. Cel mai frecvent criteriu utilizat în clasificarea ramurilor psihologiei este conţinutul, ori, constatăm că psihologia experimentală se defineşte prin metodă. În acelaşi timp, fiecare ramură a psihologiei definită de un conţinut dispune de o parte experimentală mai mult sau mai puţin importantă. Unii autori sunt tentaţi să nu considere psihologia experimentală ca o ramură obişnuită ci, mai curând, ca metodă aplicabilă variatelor domenii ale cunoaşterii. Alţi autori consideră psihologia experimentală drept sursă de cunoştinţe acumulate în psihologie prin utilizarea metodei experimentale.
Metoda experimentală în psihologie a fost introdusă pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Domeniul psihologiei experimentale se defineşte prin intermediul metodei experimentale, considerată ca forma cea mai desăvârşită şi cea mai convingătoare a demersului ştiinţific.
Experimentul este considerat cea mai importanta metoda de cercetare in psihologie, deoarece ofera posibilitatea culegerii datelor obiective despre comportament si permite stabilirea cauzelor ce stau la baza manifestarilor psihologice. "Experimentul este observarea şi măsurarea efectelor manipulării unei variabile independente asupra variabilei dependente, într-o situaţie în care acţiunea altor factori (prezenţi efectiv, dar străini studiului) este redusă la minimum“ (Festinger&Ratz, 1963)
Experimentul este considerat cea mai importanta metoda de cercetare in psihologie, deoarece ofera posibilitatea culegerii datelor obiective despre comportament si permite stabilirea cauzelor ce stau la baza manifestarilor psihologice. "Experimentul este observarea şi măsurarea efectelor manipulării unei variabile independente asupra variabilei dependente, într-o situaţie în care acţiunea altor factori (prezenţi efectiv, dar străini studiului) este redusă la minimum“ (Festinger&Ratz, 1963)
Caracteristicile experimetului
Experimentul se caracterizeaza prin trei aspecte:
- Interventia - consta in a introduce modificari ale caror consecinte dorim sa le evaluam.
- Controlul - consta in a crea situatii comparabile cu cele in care intervin stimulii.
- Observatia – are drept obiectiv sa repereze si sa inregistreze reactiile la stimulii experimentali. Altfel spus, ea sta la baza masurarii efectelor provocate de schimbarile (variatiile) introduse.
Clasificarea experimentelor
1. Experimentul natural se realizează în condiţii naturale, fireşti. Sarcina este şi ea naturală, pentru că subiectul îşi desfăşoară activitatea sa obişnuită.
Avantaj: Actiunea se va desfasura in condiţii obişnuite, reacţiile subiectului nu vor fi influenţate de ambianţă
Dezavantajul: constă în faptul că acest tip de experiment este mai imprecis şi nu avem certitudinea că nu intervin şi alţi factori care să influenţeze desfăşurarea fenomenului.
2. Experimentul de laborator se realizează în condiţii artificiale, deoarece presupune scoaterea subiectului din ambianţa obişnuită de viaţă şi introducerea lui într-un laborator special amenajat în acest scop, cu aparatură adecvată, condiţii şi programe de desfăşurare bine.
Avantaj: Experimentul este foarte precis şi riguros prin dozarea şi succesiunea precisă a sarcinilor realizarea unui control maxim al situaţiei experimentale, eliminarea variabilelor ascunse care ar putea influenţa rezultatele.
Dezavantaj: Este legat de caracterul artificial al experimentului de laborator. Condiţiile de laborator fiind total diferite de cele din viaţa reală.
3. Experimentul psiho-pedagogic este o formă particulară a
experimentului natural, utilizată în cadrul procesului instructiv-educativ. El poate fi constatativ, urmărind consemnarea situaţiei existente la un moment dat şi formativ, urmărind introducerea unor factori de progres în vederea îmbunătăţirii performanţelor.
Etapele experimentului:
1. Alegerea problemei
Sursele problemei alese se regăsesc în viaţa reală, în ceea ce se întâmplă în jurul nostru, adică în observaţiile şi constatările curente, care evidenţiază variabilele dependente, anume diferitele conduite observate la oameni. Alte surse sunt: literatura de specialitate profesorii şi asistenţii. În cazul cvasi-experimentului, variabila independentă se produce, fără intervenţia cercetătorului, şi abia apoi, cercetătorul studiază variabila dependentă.
2. Trecerea în revistă a lucrărilor de referinţă
După ce s-au identificat majoritatea articolelor-cheie , se da o atenţie maximă introducerilor articolelor: ce se ştia în momentul când autorii şi-au început lucrarea, care sunt teoriile majore, care sunt problemele majore rămase nerezolvate.
3. Obiectivul cercetării trebuie să precizeze motivaţiile, scopurile care ne animă; ce anume dorim să demonstrăm prin cercetarea respectivă; ce anume sperăm să obţinem în urma investigaţiilor.
4. Identificarea constructelor ipotetice
În scopul declanşării unei investigaţii, trebuie să decidem ce înţelegem prin conceptele pe care ne bazăm cercetarea.. Pentru că reprezintă idei generale pe care se bazează „construcţia“ experimentului, aceşti termeni se numesc constructe ipotetice. Un construct ipotetic este un concept abstract folosit într-o manieră teoretică particulară pentru a descrie diferite comportamente în conformitate cu trăsăturile şi cauzele lor de bază. Este o idee care ne permite să descriem, să organizăm, să rezumăm şi să comunicăm interpretările comportamentelor concrete.
5. Stabilirea variabilelor
Introducerea variabilelor reprezintă momentul-cheie al oricărei cercetări.. Alegem mai întâi variabila dependentă şi, pe calea inversă, identificăm variabila independentă. Astfel, avem un demers deductiv de inferenţă (de la efect la cauză).
Când selectăm variabilele pentru studiu considerăm, în primul rând, variabilele multiple ce pot reflecta constructele noastre. Odată ce am făcut acest lucru, selectăm variabilele specifice care vor fi examinate pentru a răspunde la întrebarea cercetării originale.
6. Crearea definiţiilor operaţionale
Traducând constructele ipotetice în definiţii operaţionale specifice ale variabilelor, cercetătorii încearcă să atingă scopul ştiinţific al observaţiilor empirice, obiective, sistematice şi controlate.
7. Stabilirea şi formularea ipotezei
Cei mai mulţi autori identifică trei nivele sau etape în stabilirea şi formularea ipotezei: ipoteza generală, ipoteza sau ipotezele operaţionale sau de lucru şi ipoteza statistică sau ipoteza de nul.
8. Ipoteza generală este de fapt momentul stabilirii ipotezei cercetării şi ea exprimă relaţia cauzală dintre variabila independentă a variabilei dependentă. Ipoteza generală este rodul observaţiilor noastre sau provine dintr-o teorie. Are mai mult un caracter constatativ. După cum observăm, ipoteza generală transcrie într-o relaţie cauză-efect (destul de general prezentată) problema de viaţă pe care noi am observat-o sau ne-a fost sugerată
9. Ipotezele operaţionale sau de lucru
Vin să aprofundeze relaţiile stabilite în ipoteza generală şi aici, într-adevăr sunt foarte importante etapele anterioare. În ipoteza operaţională trebuie să anticipăm tipul relaţiei şi – mai ales – să anticipăm nivelul, mărimea efectului produs de intervenţia variabilei independente asupra variabilei dependente. Mai mult decât atât, trebuie să specificăm faptul că modificările respective creează diferenţe semnificative din punct de vedere statistic între performanţele grupului experimental şi cele ale grupului de control.
Având în vedere nivelul de complexitate al studiului, numărul de variabile cu care operăm, numărul ipotezelor specifice poate fi mai mare (în limitele rezonabile 2 – 4). Un număr mare de ipoteze specifice pun sub semnul întrebării probitatea moral-ştiinţifică a autorului. Desigur, un studiu bine coordonat ar trebui să ne conducă la confirmarea ipotezelor, dar este cât se poate de normal ca unele ipoteze să nu se confirme şi asta este oricum un câştig pentru cunoaştere.
10. Ipoteza statistică sau ipoteza de nul
Susţine că nu este nici o diferenţă semnificativă statistic între performanţele celor două grupuri sau între performanţele unuia şi aceluiaşi grup supus experimentului în două momente diferite. Infirmarea ipotezei de nul echivalează cu confirmarea ipotezei specifice.
11. Criterii pentru o ipoteză ştiinţifică
O ipoteză trebuie să reflecte presupunerile noastre despre legitimitatea şi inteligibilitatea naturii. O ipoteză trebuie să fie atât testabilă (verificabilă), cât şi falsificabilă (experimentul poate arăta că ipoteza este incorectă). Ipoteza trebuie să fie precisă, iar dovada va fi furnizată de o situaţie foarte specifică de cercetare unde ipoteza nu merge dincolo de această dovadă. Pentru a fi inteligibilă, o ipoteză trebuie să fie, de asemenea, raţională (trebuie să fie, eventual, adevărată, să ne ofere ceea ce noi deja ştim despre legile comportamentului) şi economicoasă (ipoteza trebuie să fie încorporată în modul nostru de a înţelege comportamentul, astfel încât ea ar trebui să ceară o explicaţie cât mai simplă)
Elevi:
- Copaceanu Adrian
- Detesanu Alexandru
- Dinu Daniela
- Dumitras Ana Maria
- Dumitrescu-Amza Radu
- Ene Andreea Madalina
